Politic

  - ROSIA MONTANA -

Analiza Experta Independenta a Raportului EIM realizata de Dr. John Akeroyd & Andrew Jones

Raportul redactat de John Akeroyd si Andrew Jones poate fi consultat in versiunea integrala aici. Mai jos gasiti partea introductiva a raportului.
"Am vizitat zona propusa pentru extinderea ariei miniere in intervalul 1-2 Iulie 2006, un moment optim pentru studiul florei acestor habitate sub-montane. In ciuda vremii urate am reusit, mergand pe jos, sa examinam intreaga gama de habitate din perimentrul satului Rosia Montana si al regiunii adiacente lui. In Studiul de Evaluare a Impactului Asupra Mediului (SEIM) este specificat ca aria proiectului, citam, „nu prezinta un interes major pentru biodiversitate. Acest fapt se datoreaza unei interactiuni multiple si de lunga durata, a factorilorantropogenici cu mediul...impactul asupra biodiversitatii a avut ca si cauze atat agricultura cat si activitati industriale istorice.” Fiind astfel intru totul pregatiti sa fim martorii unor scene de devastare, sa gasim habitate distruse si o biodiversitate degradata, am fost surprinsi si entuziasmati sa gasim o bogatie considerabila de habitate precum si complexitate intr-o zona atat de mica. Summa summarum, desi multe dintre paduri erau plantatii semi- naturale de molid (dar despre care, in nici un caz nu se poate afirma ca nu prezinta un interes pentru biologi) sau pini naturalizati, am intalnit cel putin opt comunitati foarte vechi de pasuni/ mlastina si plante de balta, toate bogate in specii. Habitatul de balta e posibil unic in nordul Romaniei.
In raportul EIM sunt descrise fauna, flora si vegetatia din zona, si din perspectiva interactiunilor istorice dintre minerit, agricultura si exploatare a padurilor, concluzia acestuia este ca „aceasta este una dintre zonele cele mai puternic afectate din Romania, unde impactul asupra biodiversitatii a fost deosebit de mare”. Autorii, in mod evident, considera ca Rosia Montana si regiunea cu care aceasta se invecineaza au o foarte mica, daca nu inexistenta valoare cat priveste conservarea. Noi, autorii prezentului studiu, dorim sa aratam, in schimb, ca Rosia Montana reprezinta o bogatie nationala, o zona cu valoare considerabila, care in alte parti ale Europei ar fi un candidat de frunte pentru protejare si conservare, intr-un context international."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu