Maria Diana Popescu, Agero
Alegeri cu viscol,
alertă cu bombă şi beznă în mai multe secţii de votare. La
finalul unei campanii agresive, care cu lumînări, care cu
lanterne sau felinare, mai tîrîş, mai grăbiş, unii alegători de
prin cătune au mers cîţiva kilometri pe jos în favoarea
useliştilor. Alţii, ştiind că voinţa politică a poporului nu va
fi luată în seamă nici măcar cu ştampila în mînă, n-au vrut
să-şi strice încălţările la vot, prin viscol şi zăpadă. Dar, se
aude că, pe ici, pe acolo, prin punctele esenţiale maşina de
fraudă a funcţionat mai ceva ca utilajele de deszăpezire.
De fapt pe cine să voteze românul? Pe liste, de-o parte
şi de alta a baricadei, predominante, aceleaşi figuri deocheate
care au amprentat cu reprezentativitate registrul jafului
naţional. Toţi, „o apă şi-un pămînt!” Unde vom ajunge în urma
valului din 9 decembrie? În aceleaşi ghetouri unde clasa
politică ne-a aruncat de 23 de ani, ca pe nişte lucrurile
inutile. România arată ca o junglă unde politicienii,
bancherii-cămătari, recuperatorii şi clanurile mafiote au titlul
de „doctori” în ştiinţele corupţiei şi hoţiei de stat. Specia
aceasta funestă cu comportament balcanic va aduce, oare, bani de
acasă pentru salarii şi pensii? Ce fericire să duci o viaţă de
parvenit! Aşa am ajuns nicăieri, adică unde sîntem astăzi.
Dacă aş fi şef de stat, aş declanşa alarma de gradul „o”
de cîteva ori pe zi, ca să-i trezesc din adormire, le-aş
confisca hibernanţilor din Parlamentul României telefoanele
mobile şi laptop-urile, le-aş tăia internetul, ca să nu se mai
joace pe „feisbuc” în plen, aş produce inundaţii prin birourile
administraţie de stat, ca să adune apa cu ciurul, i-aş obliga să
ţină post negru vinerea, ca să le fugă mintea de la hoţii. Dacă
nici aşa nu li s-ar trezi conştiinţa şi simţul patriotic,
le-aş muta
biroul în aer liber, printre nămeţi, i-aş scoate pe cîmp la arat
şi secerat, la plantat puieţi, flori şi pavele, la deszăpezit,
doar sînt cetăţeni europeni şi au şi ei drepturi ca noi, nu?
După luptele fantastice între aspiranţii la fotoliile
parlamentare, tot mai fantastică rămîne realitatea: din
hărmălaia costisitoare a campaniei ne-am ales cu încă patru ani
de groază. La cîteva zile după „apocalipsa”
din 21 decembrie, ar trebui să ne bucurăm de
Sărbătoare Sfîntă a
Crăciunului, dar brazii crizei aduşi din import sînt tare
scumpi, iar românii tare sărăci. Veniturile lor au cunoscut o
spectaculoasă „creştere negativă”, aşa că, sacul Moşului,
„ciuruit” de biruri şi preţuri săltăreţe, va fi mult tare
uşurel. Cum societatea „evoluează rapid”, ajungînd astăzi la un
sistem bazat pe valoarea monetară a fiecărui „produs”, mă întreb
cît timp vom mai cumpăra dreptatea cu şpagă, cîte parale fac
proaspeţii aleşi, bîntuiţi de o dublă personalitate, care l-ar
intriga pînă şi pe Freud.
De cînd a fost inventată „estetica hoţiei”, cetăţenului i
se ia, i se dă puţin, cît să nu moară, i se nesocoteşte, iar
atitudinea augurilor înscăunaţi
faţă de popor va fi în continuare una de ignorare diplomatică.
Nu vă mai cred domnilor parlamentari! V-aţi luminat casele,
întunecîndu-le pe cele ale românilor. Încercînd de atîtea ori să
înţeleg prin ce fisuri, cum şi de unde vine dezordinea în lume,
m-am oprit la politicieni, şi-am făcut o descoperire
senzaţională: ei sînt singurii responsabili de „strălucirea”
haosului. Dacă ne gîndim la femeia oarbă din poemul lui Rilke,
care se plîngea că nu mai poate locui cu cerul pe ea, o putem
mîngîia spunîndu-i că nici noi nu mai putem trăi cu aceeaşi
acarieni în spinare, care nu-s nici Shakespeare cu inimă de
fecioară, nici
Dostoievski exilat într-o Siberie cerească, ci Don Juani ai
groazei. Politica lor a luat forma unor hărţuieli, iar
conştiinţa li se poate măsura potrivit dilatării haosului şi a
pungii în care le curg profiturile. Dacă ar fi să-şi ia viaţa de
la capăt, unii s-ar plictisi de furat, alţii de înşelătorii, de
metafizică ieftină, de tranzacţii şi tranzitări de tot felul, şi
precis s-ar apuca de muncă voluntară pentru reconstrucţia ţării.
Orice am face, politica rămîne partea murdară a lumii, pe
care n-avem cum s-o mai evanghelizăm. La fel cum nu putem
acoperi goliciunea personajelor lui Michelangelo din „Judecata
de apoi”. Cum a proliferat politica ornamentală? Prin
focalizarea vîrfurilor îndoielnice şi reducerea la tăcere sau
cenzurarea drastică a valorilor reale.
Mai este puţin pînă la gongul final al lui 2012. Românul
a stat tot anul la ghişee să-şi dea datoriile. Dă-i la lumină şi
gaze, la gunoi şi
canal, dă-i şi în gropile de pe străzile patriei, dă-i vîrtos pe
tot felul de taxe şi impozite, pe dobînzi şi comisioane
frauduloase ale băncilor, iar acum „sărbătorile de iarnă” îl vor
lăsa cu buzunarele goale, dacă nu va fi cumpătat şi va cădea în
ispita supermarcheturilor frumos poleite cu Moş Crăciuni vii sau
împăiaţi, cu crăciuniţe în minijup, cu jingle bells-urile care
au înlocuit frumoasele colinde româneşti. „Sărbătorile de iarnă”
sînt o lozincă omologată de gîndirea occidentală de supermarket,
care a trecut fraudulos graniţa, transformînd firea sărbătorilor
noastre creştine într-o uriaşă speculaţie comercială,
condiţionată în totalitate de statisticile vînzărilor şi de
exhibarea idolatriei faţă de globalizare.
Maria Diana
Popescu, Agero
Dreptul de aproba copierea
și difuzarea
materialelor și articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right
(autorul/autoarea), care
trebuie contactati si informati in timp util, în virtutea
drepturilor individuale de autor.
Orice preluare
și
difuzare
de texte din revista AGERO fără aprobarea
autorilor și precizarea sursei este considerată furt
intelectual și va fi
urmărită
penal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu