sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Cazul Lt. Alexandru Gheorghe si incercarea ordinara de manipulare a opiniei publice de catre conducerea MApN

Citesc comunicatul oficial al MApN si nu-mi vine sa cred ochilor! Se induce opiniei publice ideea ca acest tanar ofiter, lt. Alexandru Gheorghe este un paranoic!...
Caci ce poate intelege un cetatean de buna credinta, fie el militar sau civil, din acest text oficial. Vi-l redau in intregime:


Ministerul Apărării Naţionale 
Direcţia Informare şi Relaţii Publice 
E-mail: presamapn@mapn.ro 
Contact: 021-319.60.22



COMUNICAT NR. 9 
Data: 27.01.2012 

COMUNICAT DE PRESĂ


Conducerea Statului Major General a luat la cunoştinţă, cu consternare, de activităţile locotenentului Gheorghe Alexandru, precum şi de datele cuprinse în raportul înaintat de comandantul Flotilei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, privind "soluţiile locotenentului Gheorghe Alexandru pentru administrarea ţării în această perioadă". 

După cum a declarat reprezentanţilor mass media, locotenentul Gheorghe Alexandru a fost primit, în data de 25 ianuarie a.c., la raportul comandantului unităţii militare în care este încadrat, pentru a-i expune acestuia gestul participării sale la mitingul de protest organizat în Piaţa Universităţii şi pentru a-i prezenta "viziunea sa asupra administrării statului român" şi "soluţiile sale pentru situaţia actuală". Locotenentul Gheorghe Alexandru a solicitat ca, potrivit regulamentelor militare, această problematică să fie considerată un raport, să fie înaintată ierarhic conducerii Statului Major General şi să i se răspundă până la data de 26 ianuarie, ora 16.00.

Dintre aşa-zisele "soluţii" prezentate de locotenentul Gheorghe Alexandru şi făcute publice de către acesta, sub forma unor declaraţii susţinute în faţa reprezentanţilor mass media, în data de 26 ianuarie, amintim: 

"1. Dizolvarea sau desfiinţarea Parlamentului;
2. Invocarea stării de urgenţă în ţară;
3. Conducerea ţării şi administrarea statului român de către Armată; locotenentul Gheorghe Alexandru să facă parte din Consiliul Militar care, în viziunea sa, ar urma să gestioneze destinele ţării, iar ofiţerului să îi revină 50% din puterea de decizie;
4. Aducerea regelui ca şef al statului şi instaurarea monarhiei constituţionale; Monarhia constituţională este o soluţie, având Armata ca garant al democraţiei şi suveranităţii, potrivit Constituţiei."

În urma acţiunilor ofiţerului din data de 23 ianuarie a.c., în conformitate cu art. 55 din "R.G.-3, Regulamentul disciplinei militare", comandantul Flotilei 71 Aeriană din Câmpia Turzii a ordonat, la data de 25 ianuarie 2012, constituirea Consiliului de judecată al ofiţerilor şi judecarea locotenentului Gheorghe Alexandru, în temeiul prevederilor art. 35 din Legea nr. 80/1995 şi ale art. 9 alin. (1) şi art. 11 din "R.G.-8, Regulamentul consiliilor de judecată". 
La aceeaşi dată, ofiţerul a refuzat să ia la cunoştinţă, prin semnătură, de conţinutul ordinului comandantului unităţii prin care este trimis în faţa Consiliului de judecată, deşi acesta i-a fost citit şi prezentat spre semnare.

Evaluarea Consiliului de judecată va cuprinde elementele cerute de R.G.-8, iar în cadrul şedinţei de judecată analiza va viza încălcarea de către locotenent a prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi a regulamentelor militare.

Toate acţiunile şi declaraţiile făcute de ofiţer se vor constitui ca elemente ale procesului de evaluare. 

Hotărârea Consiliului de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii va fi făcută publică, după pronunţarea acesteia. 

Precizăm că Armata este o instituţie cu reguli şi norme foarte clare, cu regulamente militare care trebuie respectate de toţi militarii, iar încadrarea în serviciul militar impune asumarea respectării cu stricteţe a legilor ţării, a regulamentelor militare şi a normelor de disciplină specifice Armatei Române. 

În toate armatele statelor membre NATO există acte normative care trebuie respectate, disciplina militară constând în respectarea de către militari a normelor de ordine şi comportament obligatorii.


Biroul de Presă



O tara intreaga a vazut cum vorbeste si cum gandeste acest tanar. Oricine isi poate da seama ca  ofiterul nu este un om bolnav psihic ci, dimpotriva, unul stapan pe ceea ce gandeste si pe ceea ce face.   

Cititi-i raportul inaintat catre seful Statului Major General, in urma cu o jumatate de an, la care acesta nu a catadicsit sa-i raspunda. Adica, in opinia celor de la MApN, legea se aplica numai celor mici in grad.. Sa ne spuna ministrul Oprea, care, acum, a luat la cunostinta de acest raport, cum il va pedepsi pe Seful SMG pentru nerespectarea legilor tarii si a regulamentelor militare in legatura cu rezolvarea  problemelor continute de acest raport?

Daca, din punct de vedere profesional, MApN nu i-a gasit inca nod in papura, "baietii destepti" s-au gandit sa-l discrediteze in acest mod kagebist, de trista amintire. Nu-i exclus ca in zilele urmatoare sa-i insceneze pierderi de documente secrete, sa-i fabrice alte incalcari de ordine si regulamente militare, alte declaratii naucitoare, sa-i oblige colegii de serviciu mai slabi de inger sa dea declaratii impotriva lui.
Stim bine cum se fabricau si cum, din pacate, se mai fabrica in laboratoarele "serviciilor" astfel de marsavii.

Ii sfatuiesc insa pe domnii Oprea (apropo, mai stiti celebrele panouri electorale cu care acesta isi facea reclama, impreuna cu alti doi ciraci, in campania electorala, in uniforma de general? Au fost pedepsiti pentru asta?) si pe proaspatul Contraamiral Fratila, sa-l lase in pace pe locotenent, sa nu faca din tantar armasar, pentru ca va veni, curand, si ziua judecatii lor. Sa nu-si agraveze faptele.

Il sfatuiesc pe lt. Alexandru sa-si indeplineasca, in continuare, cu mare grija, atributiile de serviciu, sa se comporte  ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, sa nu comenteze la serviciu, nici macar cu prietenii, evenimente politice. Sa se odihneasca, sa fie atent si vigilent, pentru a evita orice inscenare, orice incercare de i se pune in carca fapte reprobabile. Sa fie constient ca "baietii destepti" vor sa-l discrediteze. 
Sa fie ponderat in declaratiile acordate presei de orice fel si sa nu se lase atras in capcanele intinse de jurnalistii avizi de senzatie, adica sa refuze respectuos abordarea subiectelor politice, pentru ca acestea vor fi rastalmacite de catre inamicii lui si ai poporului roman. Dovada este comunicatul MApN de mai sus.

Lt. Col. (r) Dumitru Rinciog
Membru SCMD

NOTA:
Pentru a realiza mai bine ce fel de om este Lt. Alexandru, va prezint mai jos, un interviu recent, precum si o scrisoare din partea unui rezervist militar.


Ce "hibe" credeţi că are societatea românească de azi?
Sunt aceleaşi pe care le-am avut noi dintotdeauna. Pe scurt, românii stau mult timp într-un somn latent şi aşteaptă să vină cineva să dea semnalul de trezire. Eh... până nu se ridică primul, nu se întâmplă nimic. Aşteptăm toţi să se întâmple ceva, ne uităm stânga-dreapta, vorbim pe la colţuri, iar când adevărul se spune răspicat în piaţa publică, se codesc toţi. E ca în povestea "Hainele cele noi ale împăratului". Este o poveste elocventă pentru societatea civilă.
Cum se stă la capitolul patriotism?
Păi eu am intrat în armată că nu-mi iubesc poporul? Sau din alt motiv decât patriotismul? Poate că ştiţi, eu am renunţat la Facultatea de Ştiinţe Economice, bursier fiind, în favoarea Academiei Militare...
Bănuiesc că aşteptările erau mari...
Normal! Am optat pentru Academie alegând onoarea, demnitatea şi corectitudinea. După un timp - de fapt, cu siguranţă în anul întâi - mi-am zis că dacă aşa stau lucrurile, eu, după cum se vede treaba, n-o să ies niciodată pe uşa din dos din aceată instituţie. Am hotărât să nu mă las călcat în piciare, să fiu vreodată bătaia de joc a cuiva.
Să înţeleg că intenţionaţi să părăsiţi sistemul?
Nu, dimpotrivă, îmi doresc să rămân şi să particip la îndreptarea şi perfecţionarea acestuia.
Cum au reacţionat colegii dumneavoastră la întoarcerea din Bucureşti?
Am sute de like-uri pe Facebook de la ofiţeri activi pe care-i cunosc, din promoţia mea sau din promoţii apropiate ca ani. Cei din unitate m-au luat în braţe şi m-au pupat. Mai mult... ce să vă zic?
Să revenim la socialul despre care vorbeaţi şi pentru care aţi şi protestat...
În mintea noastră, în conştiinţa comună, avem foarte clar delimitată ierarhizarea valorilor. Altfel ne-am bate la colţ de stradă şi am umbla cu pistoalele prin buzunare. Oamenii de la noi, oamenii simpli îşi duc liniştiţi viaţa şi sunt conduşi după nişte reguli clare, de bun-simţ, reguli care dispar la nivelul ierarhic superior al societăţii. După cum se şi vede, multor băieţi de bani gata le-au cam dispărut din minte normele bunei cuviinţe. Aici ar trebui făcut ceva. Ne speriasem că am intrat cu toţii într-o stare a disperării. Este fals, deoarece spiritul românesc pur a rezistat tentativelor de corupere. Stăm aici de mii de ani şi n-am dispărut ca alţii, tocmai pentru că n-am avut porniri războinice. Ne-am văzut de viaţa noastră, n-am supărat pe nimeni, dar atunci când am fost călcaţi în picioare, am devenit deosebit de "periculoşi". Am văzut recent un documentar despre mai mulţi generali celebri din cel de-al Doilea Război Mondial. Toţi spuneau că, pe front, cei mai bătăioşi erau românii. Un mareşal, primul şef al NATO, spunea cam aşa: "Daţi-le românilor ofiţeri buni şi vor face prăpăd pe câmpul de luptă!".
Cum aţi vedea conducătorii de mâine ai României?
Ar trebui să cumuleze părţile bune ale domnitorilor pe care i-am avut de-a lungul timpului şi, din fericire, am avut destui oameni cu caracter în fruntea ţării. Problema e că ar cam trebui să se mai pună mâna pe cărţile de istorie. Nu poţi demonstra, tu, conducător, anumite virtuţi sau calităţi sufleteşti fără să ai şi o minimă pregătire în istorie, cultură
Spuneaţi că veţi merge până la capăt. De două zile lumea se întreabă ce se întâmplă cu tânărul locotenent din Piaţă. Ce le putem răspunde?
Le transmit oamenilor că le mulţumesc din suflet pentru suportul moral pe care mi l-au oferit. Nici în cele mai frumoase vise ale mele nu mi-am imaginat aşa ceva. Primesc mesaje din toate judeţele ţării că oamenii vor ieşi diseară în stradă cu pancarte şi le mulţumesc pentru asta. Prin intermediul dumneavoastră le transmit tuturor că reiterez discursul ţinut în Piaţă, că îi iubesc şi că sunt mândru că sunt român. Dacă voi merge până la capăt? Bineînţeles! Dacă nu am tăcut în Piaţa Universităţii, nu voi tăcea nici de acum încolo.
Cum decurge ancheta în unitate?
Este în regulă. Nu am fost ameninţat. Discuţiile cu comisia de anchetă s-au desfăşurat într-o atmosferă de bun-simţ şi cu un nivel ridicat al discursului. Nu am dormit de două nopţi, n-am mâncat nimic, dar sunt „în priză" şi ager la minte şi mă descurc.
Toată lumea se întreabă cine este omul Alexandru.
Sunt un om simplu, din popor. Părinţii mei sunt născuţi la ţară şi au muncit 35 de ani în fabrică. Toată familia noastră a reuşit să-şi croiască un drum în viaţă pornind de jos, numai prin muncă.
În urmă cu 21 de ani mai mulţi ofiţeri tineri din CADA (Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei) ieşiseră în stradă. Se repetă istoria?
CADA n-avea nici o şansă pentru că democraţia nu se născuse încă. Ea a trebuit să se cristalizeze cât de cât în aceste două decenii.
În armată nu există democraţie, dar bănuiesc că pot exista nişte principii morale sănătoase...
Principiile la care mă aliniez le-am expus public şi sper ca ele să fie îmbrăţişate de cât mai mulţi oameni, inclusiv din armată. Sunt impresionat, am o stare sufletească extraordinară pe care nu o pot conştientiza acum la adevărata ei valoare. Vă rog să le mai spuneţi încă o dată tuturor că îi iubesc, că sunt mândru că sunt români şi că îi privesc pe toţi ca pe fraţii mei.
Ştiţi că există o asociaţie dispusă să vă plătească salariul pe care îl aveţi acum timp de un an de zile în cazul în care veţi fi demis în mod abuziv?
(Râde) Nu ştiam acest lucru. Aţi văzut, probabil, că pentru mine banii nu contează. Le mulţumesc pentru acest gest dar îi rog pe toţi - întrucât am mai primit propuneri asemănătoare - să nu transforme cazul meu într-unul caritabil. Personal, nu am nevoie de nici un leu. Şi dacă tot se insistă, vă garantez că îi voi livra instantaneu cui ştiu eu că are mai mare nevoie de ei. Aş dori de asemenea să mulţumesc presei pentru că a fost alături de mine în demersul meu şi dacă tot aţi ajuns, cei din redacţia Cotidianul, până la mine, în Câmpia Turzii, îi mulţumesc pe această cale domnului Nistorescu pentru cuvintele spuse despre mine. Dacă oameni de talia lui, care constituie un etalon în ceea ce priveşte comunicarea cu oamenii, au ajuns să mă susţină şi să mă înţeleagă, eu am rămas fără cuvinte. Ştiu că am fost şi atacat de unii şi de alţii pe diverse teme, dar adevărul iese întotdeauna la iveală şi va fi arătat de către oamenii care sunt în stradă. Şi vă mai pot da o veste în acest sens: muncitorii de la fabrica unde lucrează tatăl meu s-au hotărât să iasă în stradă cu poze şi cu pancarte. Atunci se va vedea cine este omul Alexandru Gheorghe şi de unde provine el.

Marcel Bărbătei
Publicat Miercuri, 25 ianuarie 2012






DRAGUL MEU CAMARAD, LOCOTENENT GHEORGHE ALEXANDRU,

Am urmarit cu deosebit interes evenimentele care se petrec in tara noastra in ultimul timp, modul ,,discret" in care noi, poporul roman, prin leaderii nostri, ne conectam cu pasi repezi la mondializare, la pierderea identitatii nationale, a istoriei nationale, a existentei noastre multimilenare; lasam in mod inconstient dupa noi:parjol, foamete si datorii urmasilor urmasilor nostri, cum nu lasau nici hoardele tatare si ienicerii pe vremuri. Aparitia dumitale in Piata Universitatii m-a emotionat si m-a surprins cat se poate de placut: te felicit din toata inima pentru gestul tau cat  se poate de curajos si iti doresc din toata inima mult succes in demersul pe care il faci in mod just si corect fata de Tara si Neamul Romanesc! Cinste parintilor tai care ti-au dat viata, cei sapte ani de acasa de pretioasa educatie, dar as merge pana acolo prin a felicita si pe toti comandantii si dascalii pe care i-ai avut in liceul militar, in Academia Fortelor Terestre si in Centrele de Instructie si perfectionare, la cursuri, chiar si pe sefii dumitale din unitate, care au facut posibila formarea, evolutia si perfectionarea ta ca ofiter al Armatei Romane si ca cetatean al acestei tari cu un simt patriotic si civic demn de institutia Armatei Romane si de traditiile glorioase de lupta ale poporului roman! In privinta masurilor pe care cei din conducerea Armatei ar indrazni sa le ia asupra ta, iti pot spune ca nu trebuie sa-ti faci griji prea mari, sa nu te stresezi chiar atat de mult, deoarece gestul tau a fost si ramane unul cat se poate de corect, de un civism si patriotism iesit din comun si nu cred ca vor intreprinde masuri deosebit de severe. Te mai incurajez, spunandu-ti ca esti ofiter tanar, ca ai in fata timpul istoriei ce se va scrie si ca tu, prin munca, seriozitate, devotament fata Armata si Tara vei ,,acoperi" in cariera ta aceste mici ,,sincope" ce ti le vor crea unii sefi acum. Pentru mine, ca cetatean roman si ofiter in rezerva al Armatei Romane, in acest moment dumneata esti mult mau pretios si mai important decat ,,efemerii" care s-au cocotat pe scaunele conducerii Ministerului Apararii, care i-au stele pe banda rulanta pe baza pancartelor din campania electorala sau pe numaratul conservelor din magazie, cazarmilor si evidenta locurilor de veci din cimitir (bine ca nu mai avem arma cavalerie, ca unii ar fi facuti generali si pe baza numaratului potcoavelor de cai morti). Pentru ca din intamplare, am avut acelasi parcurs de formare si evolutie ca al dumitale, iti inteleg foarte bine nemultumirea, framantarile si demersul logic si just pe care il faci! Ba chiar am avut aceeasi functie ca a dumitale, intr-o mare unitate operativa, in perioada 1983-1986; de aceea iti voi da cateva sfaturi: prin continutul informatiilor, documentelor cu care vii in contact, prin atributiile functionale, aceasta functie este extrem de importanta si speciala, de aceea trebuie sa fii foarte atent, sa nu faci greseli, sa fii vigilent, sa nu fii superficial, nici cand esti foarte obosit, extenuat! Priveste-ti cariera si postul cu maxima seriozitate, chiar mai mult decat pana acum, daca se poate! Mai multe nu spun legat de acest subiect, deoarece esti un ofiter tanar foarte bine pregatit si multe lucruri le poti si subintelege!
    Referitor la raportul tau privind formarea ofiterilor pe cale indirecta, iti pot spune ca ai perfecta dreptate,dar am mari indoieli ca va avea ecou in randul conducerii Armatei si ca lucrurile nu vor merge la fel, si in viitor. Iti voi prezenta opinia mea, care arata drumul pe care suntem condusi in aceste vremuri, de peste 20 de ani, referitoare la resursele umane in M.Ap.N.:
-Personalul a fost redus foarte mult, in urma aparitiei unor acte normative, incepand cu anul 1998; da, intr-adevar aveam niste efective foarte mari si era necesara o reducere, dar criteriile dupa care s-a facut aceasta au fost foarte proaste: nu s-a tinut cont de nivelul de pregatire foarte bun al unor ofiteri, nu s-a dorit trecerea in rezerva a celor slab pregatiti (unii dintre cei cu origine muncitoreasca, cu o foarte modesta pregatire militara, de cultura generala si cu un potential combatant redus, nu s-a corelat procesul de reforma cu cel de asigurare a viitorului acestor oameni scosi din sistem (asa cum se intampla in tarile NATO), mai mult prin Legea 329 ni s-a interzis sa cumulam pensia cu salariul si astfel ni s-a mai dat o data in cap, dupa ce am fost expulzati din sistem. Introducerea unor ofiteri pe cale indirecta in sistem, nu ma mira si ca sa-i umileasca si mai mult pe adevaratii ofiteri cu 8 ani sau mai mult de scoli militare, s-ar putea ca peste cativa ani acestia sa fie promovati sefii tai sau ai colegilor tai, in functie de relatiile pe care le au pe la ...bucatarie sau la magazia de echipament,(nu mai vorbesc de relatii la partid sau de ,,unchiul" din Parlament, aceia cu siguranta vor deveni ,,elita")! Da, se poate(ofiterii care au lucrat ani multi la stucturile de personal, mobilizare stiu asta),ca in interiorul Armatei sa fie asimilati ca ofiteri, persoane din viata civila, dar cu deosebire pe timp de razboi; daca Armata vrea sa faca economie de fonduri cu formarea si pregatirea ofiterilor, pe timp de pace, poate introduce persoane civile in sistem numai in specialitati militare necombatante, cum ar fi: la intendenta, financiar, medic militar, unele specialitati tehnice mai putin importante sa le spunem, la cazarmare, etc, dar nu la specialitati de lupta, unde ai nevoie de ofiteri foarte bine pregatiti, cu militaria in sange, cum se spune! Eu as vedea acest raport, asa cum mentionezi tu ca era la curs-de 30 ofiteri de cariera la 90 ofiteri proveniti din viata civila, cu 3 luni de formare, decat ca o mare greseala. Asta mi se pare o iresponsabilitate imensa privind calitatea si nivelul de pregatire in viitor al corpului de ofiteri, ceea ce este ingrijorator! Daca au fost dati afara ofiteri cu liceul militar, cu scoli militare si Academie militara de varsta 39-48 ani, cu un nivel foarte bun de pregatire, numai pentru faptul ca au avut studiile de formare si perfectionare in regimul trecut si acum se introduc pe filiera indirecta ofiteri cu duiumul , avand cursul de pregatire de 3 luni, dati-mi voie sa va spun ca pentru sanatatea sistemului este mai grav decat in anii de socialism: am avut in Institutul militar, pe acele vremuri colegi cu liceul seral, proveniti din muncitori; unii erau slab pregatiti si asa au ramas toata cariera fata de ceilalti, dar acestia erau introdusi din anul I de scoala militara, cate 3-4 intr-o clasa si astfel erau asimilati de majoritatea, se pregateau 3-4 ani, nu 3 luni; in alte situatii, se forma o clasa numai cu asemenea studenti/elevi, dar la absolvirea scolii militare, la fel numai 1-2 dintre acestia ajungeau intr-o U.M. si iarasi erau asimilati de majoritatea si prin potentialul lor modest nu aveau cum sa influenteze decat extrem de putin nivelul general de pregatire al corpului de ofiteri din unitate.
Dragul meu camarad, inchei prin a-ti ura multa sanatate tie si colegilor tai de arma, parintilor tai, prietenilor si fii tare, ai incredere in tine si in cei care iti suntem alaturi, pentru ca esti un ofiter de care Armata si Tara are mare nevoie astazi, maine si poimaine! Bunul Dumnezeu sa fie alaturi de tine la bine si la greu!

Te imbratisez cu admiratie si stima deosebita,

Comandor in rezerva de marina, ,,asistat social",   Dorel CIOCAN

vineri, 27 ianuarie 2012

Romania, trezeste-te!


Sunt un om la fel ca Dumneavostră, poate cu un plus de cunoştinţe şi experienţă, datorită vârstei şi a faptului că lucrez, de o viaţă, în lumea informaţiei şi a cărţilor.
Port numele de Sergiu Găbureac.
Restul, îl găsiţi cu ajutorului dlui Google.
 
AVEM O MARE PROBLEMĂ !
 
Avem la Cotroceni un om bolnav.
Un individ ajuns acolo printr-o conjunctură dramatică.
Mulţi l-am votat fără să ştim, de fapt, cine este cu adevărat.
Acum îi cunoaştem trecutul, care ne face să ne fie ruşine de noi înşine.
Cum am putut alege un astfel de individ în fruntea statului român !?
Acum ştim. Cu 70.000 de voturi furate pe la Paris şi alte capitale ale lumii de băieţii deştepţi.
Acest semen al nostru este
un om bolnav de PUTERE.
Este boala care distruge o ţară în doar câţiva ani.
Acum avem o ţară grav bolnavă.
Avem un Guvern bolnav, supraponderal,
cu miniştri inculţi şi neprofesionişti.
Avem un Parlament bolnav, imoral,
dominat de mercenari politici de toate etniile.
Din cauza acestora am ajuns
una dintre oile neagre ale Uniunii Europene.
Principalele instituţii civilizatoare ale statului român, şcoala, sănătatea, poliţia, justiţia şi chiar biserica nu funcţionează nomal.
Statul român este bolnav de corupţie,
dominat de bunul plac şi multă imoralitate.
Avem o justiţie legată la ochi de adevăratelea.
Aşa nu se mai poate !
M-am săturat de alba-neagra !
 
CE VREAU ? VREAU O ŢARĂ NORMALĂ
 
Ani în şir, am votat, cum am votat. Şi ne-am ales, de fiecare dată, cu tot mai mulţi aleşi, de joasă calitate umană.
De vreo trei zile ne strângem prin pieţele României şi cerem diverse lucruri. Se vede de la o poştă că suntem oameni de toate vârstele, cu fel de fel de ocupaţii şi interese, convingeri şi pregătire, dar e clar că ceea ce ne-a adunat împreună este dorinţa de a schimba ceva în România.
Unii cred că suntem manipulaţi. Aşa este ! Suntem manipulaţi de nedreptate, aronganţa aleşilor, sărăcie şi injustiţie.
Modul în care ne manifestăm nu pare a fi legal, aşa cum sunt hoţiile lor fără de număr.
Cer scuze pentru disconfortul creat celor de după perdele. Să ştie că nu-i condamn pentru neimplicare şi că cei din pieţe apără şi interesele lor generale.
 
CUM PROCEDĂM !?!
Mai întâi să stabilim ce dorim cu toţii. Sintetic.
 
DEMISIA lui Traian Băsescu din calitatea de preşedinte al României.
DEMISIA Guvernului Boc şi instalarea unui guvern de tehnocraţi.
ALEGERI PARLAMENTARE ANTICIPATE în martie-aprilie 2012.
REFORMAREA GUVERNULUI ROMÂNIEI şi reducerea lui la un cabinet cu 10-12 miniştri / ministere.
REFORMAREA partidelor. Partidele să-şi facă curăţenie în propria ogradă. Le propunem eliminarerea tuturor celor care i-au făcut de râs de-a lungul anilor şi pe toţi traseiştii politici. Apoi să se prezinte la alegeri.
JUSTIŢIA să funcţioneze.
Cei vinovaţi de involuţia României în ultimii 20 de ani trebuie să plătească !
Vrem o societate pluralistă morală.
 
Condiţia esenţială este ca toate acţiunile noastre să fie paşnice. Excesele nu servesc nimănui. Mai ales în condiţiile în care, lucru dovedit, câteva unităţi ale poliţiei, jandarmeriei şi ale serviciilor de informaţii sunt total ostile poporului român, cu masive infiltrări în rândul manifestanţilor.
Diversiunile, deja manifestate aseară şi în seara asta, nu trebuie să  compromită mişcarea noastră.
Mă delimitez total faţă de acţiunile violente ale unor grupuri apărute ca din senin în rândul celor care se exprimau paşnic.
Cu o televiziune publică, mult mai slugarnică decât cea din 1989, e foarte greu să se ştie cine suntem şi ce vrem.
Noroc cu mass media privată, deşi şi aici sunt unele probleme privind relatarea corectă a evenimentelor din România. Dar cel puţin nu trăiesc din banii noştri.
Mulţumesc tuturor celor care prezintă corect realitatea din stradă şi din ţară.
Mulţumesc tuturor persoanelor juridice care sprijină acţiunile noastre.
Vrem să fim parte a societăţii civile fără implicaţii în mediul politic la nivel organizaţional.
Avem nevoie de jurişti care să legalizeze forma noastră organizatorică.
Noi existăm deja, dar e necesară şi o formă legală.
Putem să ne numim chiar 
ROMÂNIA, O ŢARĂ NORMALĂ.
Deşi pare imposibil un dialog cu autorităţile actuale,
asta e prima formă de rezolvare a situaţiei tot mai tensionate.
N mă aştept că actualul regim clientelar va ceda atât de uşor. Pentru asta trebuie inteligenţă.
Ştim că sunt câteva conştiinţe în interiorul coaliţiei PDL-UNPR-UDMR, dar nu cred că vor reuşi să impună conducerilor lor politice un dialog civilizat cu NOI.
Tot mai mulţi  vom fi în pieţe în fiecare weekend pentru a ne manifesta paşnic timp de câteva ore.
 
ROMÂNIA TREZEŞTE-TE !
DOAMNE AJUTĂ !

luni, 23 ianuarie 2012

Romania s-a trezit!

        Dragi camarazi,
        de orice grad aţi fi,
        oriunde   veţi fi aflând  în rostul militar al României,

        România s-a trezit! Până mai ieri, păream o Ţară cu venele tăiate, cu respiraţia lăsată exclusiv în voia unor netrebnici fără de scrupule, cu privirea ancorată de vârful  pantofilor pe care-i purtăm. România s-a trezit! România nu a mai putut  răbda batjocura, umilinţa şi cinismul la care, sub comanda dementă a turbatului din capul statului, o gaşcă periculoasă de impostori, derbedei,  lichele, borfaşi, hoţi, nesimţiţi şi agramaţi, ne-a devertebralizat puterea şi dreptul natural  de a trece dintr-o zi într-alta. România s-a trezit!
         Ce s-a întâmplat în  şi cu Armata României în anii supremei comenzi a descreieratului, ştim cu toţii, deopotrivă: 
Ø sfidând, în chip ticălos,  trecutul din care venim, prezentul pe care îl îndurăm  şi viitorul de-aproape, pe care nu ştim dacă îl mai apucăm sau nu, terfelitorii demnităţii şi conştiinţei noastre naţionale au declanşat împotriva Armatei României cea mai perfidă dintre prigoanele posibile – decredibilizarea condiţiei militare naţionale în conştiinţa  afectivă  a societăţii româneşti, o societate căreia îi aparţinem, slujind-o, şi a cărei  devenire  ne datorează  fratern  salvgardarea din confruntarea cu posibilitatea  repetabilă a prăbuşirii sau, chiar, a pierii  istorice;
Ø negura mocirloasă a relaţiilor întronate în instituţia de căpătâi a Oştirii, consecinţele absolutismului  alienant, prelungit  spasmodic în împlinirea antiumană  a conducătorului unic, bubele, viciile  şi puroiul acestor ani de restrişte  şi împilare istorică,  au caracatiţat  organismul militar românesc,  metastaziindu-i interdependenţele, altitudinea morală  şi curajul libertăţii instituţionale;
Ø dintr-o instituţie generatoare activ de speranţă şi curaj social, Armata României, demoralizată până la alienare, batjocorită până la disperare, umilită până  dincolo de marginile firii, dezarticulată  relaţional, persecutată  moral, deposedată cu brutalitate  de  drepturile, dar şi de obligaţiile sale constituţionale,  pulverizată şi distrusă psihic, a ajuns o instituţie care trăieşte din mila arogantă a bandei de jefuitori aflaţi la cârma Ţării;
Ø printr-o conducere absolut discreţionară, descreieratul de pe spinarea statului a întronat în etajele superioare ale instituţiei, cu consecinţe epidemice  în întreaga Armată,  o atmosferă confuză, incompatibilă performanţelor decente,  încurajând laborios delaţiunea, incompetenţa, neîncrederea şi rumoarea, promovând cu obstinaţie laşitatea, alienarea societală a instituţiei militare, slugărnicia  nevertebrată faţă de propria-i  persoană, degradarea maximă a relaţiilor interumane, decăderea profesională, intoleranţa faţă de valori şi, mai mult, faţă de tot ceea ce însemnă, din perspectiva împlinirii umane, personalitate.

Dragi camarazi,
          România s-a trezit! S-a trezit prin bătrânii condamnaţi oficial la moarte de un regim delirant...  prin copiii care  doar îndrăznesc să  îşi  viseze copilăria... prin  intelectualii care nu mai suportă ca Ţara să fie ocârmuită de golani şi agramaţi... prin studenţii care au înţeles că România curge şi prin venele lor... prin muncitorii deposedaţi brutal de dreptul natural de a munci... prin ţăranii   care ştiu că sunt  purtători  de obidă, de cale dreaptă  şi de veşnicie... prin fraţii noştri alungaţi din vatra largă a Ţării, spre a-şi împlini în  surghiun aşteptarea unei vieţi mai bune... prin semenii noştri care flămânzesc neştiuţi de nimeni între asfaltul crud al străzii şi Cerul îndurător a toate...
       România s-a trezit! Nu putem sta deoparte, nu putem rămâne în urma Ei! Trebuie să ne trezim şi noi!  Cei care au aservit condiţia profundă a instituţiei militare naţionale descreieratului din capul statului şi clicii sale penale, vor plăti!  Acum, în faţa neîntinată şi tăcută a conştiinţei noastre,  precum Cerul  mult prea îndurătoare a tot şi a toate,  se află, în chip onest, o singură  cale care dă valoare condiţiei şi aspiraţiilor noastre  naţionale – să ne dezicem cu toţii, deopotrivă, constituţional şi democratic, de puterea dementă care ne-a îngenunchiat speranţa, ne-a paralizat aşteptările, ne-a ostracizat  valorile, ne-a amanetat viitorul!

                        Aşa să ne ajute Dumnezeu!
                                               Colonel (r) Costinel Petrache

vineri, 6 ianuarie 2012

MOMENTUL ADEVĂRULUI. ACU-I ACU’…DRAGI CAMARAZI!


                                                                        M o t t o  d e   i n s p i r a ț i e   r a d i o   E r e v a n
                                Întrebare: Ce este haosul?
                                                                             Răspuns: Nu abordăm situația actuală din România.


„Și dat-a un semn nepătrunsul...” – a venit, iată, și mult așteptata „f e l i c i t a r e” guvernamentală de Crăciun și Anul Nou pentru pensionarii militari/polițiști! Să ne fie de bine!
Lăsată, inspirat, pe ultimele zile ale anului, pe de o parte pentru potențarea teatrală a efectului și, pe de altă parte, pentru abaterea atenției – asta în funcție de publicul țintă. Menită să aducă în case bucurie, împliniri, fericire („a dat Dumnezeu, Președintele și Guvernul Țării să trecem cu bine și peste asta!”). Să liniștească majoritatea oamenilor („mi-a crescut, e de bine, nu-i așa?”), să alunge temerile („vedeți că ne-am agitat, ca proștii, degeaba?”). Să dovedească, dacă mai era nevoie, că afirmațiile unor demnitari au fost mai mult decît adevărate, cinstite, corecte și că felicitările, transmise anticipat, erau meritate din plin, îndeosebi de către expeditori („a fost aproape pe bune, nu doar o simplă ordinărie, așa cum am crezut inițial și după”).
Doresc, încă de la început, să ofer cîteva explicații. În opinia mea, majoritatea este, pentru contextul scriiturii de față, suma pensionarior militari/polițiști (între 50 - 90%, în funcție de tabelul oficial utilizat ca bază de referință) care, independent de voința lor, s-au trezit că, în urma revizuirii, cuantumul „instrumentului lunar” de asistență socială a devenit mai consistent. Dimpotrivă, minoritatea include „resturile” de pensionari cărora, tot fără de vrere, li s-au redus drepturile legale acordate la încetarea, tot legală, a raporturilor de serviciu. Nici unii, nici alții nu au, însă, vreun amestec în respectiva tărășenie pentru care s-a încropit și simulacrul normativ necesar legitimizării. Ca atare, nu se poate vorbi, cu nici un chip, despre „vinovății” ale asistaților, ci, eventual, numai de atitudini diferite privind respectivul caz, discutabile și acestea. Toți cei aflați în situația de față sîntem, așadar, robii și, totodată, victimele conjuncturilor politice, boite cu niscai tente economice, în nuanțe „pastel” de criză. Aceasta este, deci, perspectiva din care am rugămintea să fiu înțeles.
Urmează și trezirea firească. Pentru aproape toți. Unii o experimentează mai curînd, alții mai tîrziu sau deloc, fiecare în raport cu gradul de înțelegere și „pohta” de acceptare a situației.
Majoritatea savurează, încă, momentul: pensii mai mari, dar și un bonus - promisiunea revărsării în cont a banilor neacordați în anul 2011 ca diferență între plata efectivă și cea pretins „reală”. Pentru majoritate evenimentele revin, în sfîrșit, la matcă. Situația se normalizează, iar în perspectiva imediată nu se întrevăd riscuri, darmite amențințări. În această zonă, dumerirea s-ar putea, așadar, să întîrzie, ba, mai mult, să fie preferat moțăitul voluntar în noul „refugiu” înjghebat pentru hibernarea conștiinței, pe fondul autosugestiilor tranchilizante de tipul: „da, chiar meritam, a fost corect, trebuia să mi se întîmple așa și nu altfel”. S-ar putea specula că, într-un fel, s-a înfăptuit un act de justiție – pentru unii, cu siguranță, chiar așa și este! Apare, totodată, și distanțarea progresivă de ceilalți, de „restul”, minoritarii, luzării (Cum, nu ești mulțumit? Păi, mie mi-a crescut! Cum...ție ți-a scăzut? Da’ n-am noi avut funcții egale cam în aceleași perioade? Aha, bine, în sfîrșit, asta-i treaba...ce să mai faci? Nu te poți pune cu sistemul...). Se structurează, deja, o platformă comună de gîndire defensivă, prin care străfulgeră, cînd și cînd, vedenia nedeslușită, rapid izgonită, însă, a reversibilității cîștigului. Majoritarii  nu mai au, de acum, interesul să facă valuri – pot trece direct la consolidarea aliniamentului cucerit pentru ei, osteniți de parcă ar fi îndeplinit un important obiectiv de etapă. Atitudine profund umană pînă la un punct, alimentată, în cazul unora, din instinctul achizitiv sănătos, de Moromete militar/polițist, sporită cu mărunta lăcomie românească și cu dezinteresul peren față de soarta celorlalți. Oameni care, cîndva, hă, hă..., „de mult, de mult, tare de mult”, cu doar cîteva luni în urmă, încă ne mai numeam între noi, din tot sufletul, „camarazi”.     
Minoritatea, deci, șade și ea pe ici, pe colo, puțin uimită de ce pățește, tuflită prin fundături de curți (de justiție), lăsată vraiște pe sectoare din ce în ce mai exterioare intereselor Statului pe care militarii/polițiștii  l-au slujit, totuși, credincios. Confruntată aprig, asemeni întregului nostru popor, cu produsele/peripețiile de sezon, și, deci, cu vigilența relativ alterată, probabil că își stinge, încă în tăcere, amarul... Așa încît, pe fondul mirific al sărbătorilor de iarnă, în cumpăna dintre ani etc., atunci cînd, peste tot ce înseamnă miracolul milenar al Nașterii Mîntuitorului, păgînii contemporani suprapun „vrăjeala” zilei, hărăzită să ne „miruiască” definitiv, toți devenim buni, îngăduitori și visători. Gălușca se poate înghiți, astfel, pe nebăgare de seamă și pe nemestecate, iar momentul trece, de aceea, mai lin. În anumite circumstanțe aferente anotimpului alb, pot să apară chiar și accelerări subite ale ieșirilor „naturale” din sistem și, așadar, i se fac Statului, de către pensionari, ultime, plăcute (nu pentru ei, desigur) și dezpovărătoare servicii.
Minoritatea recepționează șocul în plin – pensiile se reduc, ba mai trebuie dați și bani înapoi: foloasele necuvenite, nu-i așa? Se nasc/adîncesc, deja, niște drame personale – calcule întoarse pe dos de noua realitate, incapacități de plată în devenire, dileme morale intense, frustrări expandînde, neînțelegerea situației care depășește posibilitatea de procesare a minților normal organizate. După dezmeticire, reacția minorității  va fi pe măsură – lupta continuă!
Și, totuși, minoritarii au avantajul certitudinii: ei știu sigur că vor returna rapid banii. Ceilalți nu au idee cînd îi vor recupera pe ai lor. Căci S T A T U L nu poate pierde, mai ales din cauza militarilor/polițiștilor săi loiali și gata, oricum, de orice sacrificiu!
Din turnura luată de evenimente reiese, fără tăgadă, faptul că scopul spargerii unității, și așa exasperant de fragile a presupusului nostru spirit de corp, a fost realizat cu un succes nesperat nici măcar de către inițiatorii demersului. Dihotomia e de acum consacrată, „taberele” sînt constituite, chiar dacă nu se va admite, explicit, că apele s-au despărțit. Aceasta este noua stare de fapt în care ne aflăm, deși, în 2009, 2010, atunci cînd situația era incertă, aproape că reușisem să ne aliniem de front și în adîncime. Fără comandă! Gîndeam la fel și ne angajasem în acțiuni comune pentru apărarea drepturilor noaste legale încălcate samavolnic și nu pentru revendicări aiurea. Militarii/polițiștii pensionari nu au ieșit niciodată în stradă neprovocați, ci numai cînd jignirile, disprețul și scotocitul în portmonee au devenit insuportabile.        
Că mobilul inițial susținut de guvernanți – eliminarea inechităților, a nesimțirii și luxului în care viețuiau „venalii” militari/polițiști pensionari - s-a dovedit, mai apoi, plăsmuit, idiot, ticălos, mîrșav și profund interesat pecuniar și electoral, acum nici nu mai contează, după ce societatea a fost suprasaturată cu mesaje denigratoare. De-a dreptul hazoasă, dacă n-ar fi fost chiar penibilă, s-a dovedit, însă, încrîncenarea Puterii de a reconfirma strămoșescul: „unde dai și unde crapă”! Plecată de la ideea că se pot economisi bani prin diminuarea pensiilor, măsura a produs, de fapt, efectul contrar – efortul financiar s-a amplificat și abia de acum încolo vor exista în sistemul nostru pensii ieșite din comun, care răstoarnă ierarhii și dau de pămînt cu criteriul importanței sociale a muncii prestate. Cel puțin o vreme, pînă cînd Guvernul își va reveni din buimăceală, se va sforța cu toți bojocii disponibili să chibzuiască și va întreprinde cuvenitele acțiuni „reparatorii”!
Nu se știe precis ce s-a aflat la originea acestei gafe epice, majestuoase, sublime, superbe în concepție și execuție, formă și conținut: nechibzuința, prostia, îngălarea etc., ori un amestec grosier al celor menționate, ce a precipitat atingerea masei critice necesare propagării năpastei cu pricina. Oricum, praful s-a ales de intenția inițială! Sîntem, astfel, în prezența unui studiu de caz „clasic” pentru ilustrarea „performanței” administrative contemporane și a unei „inovații” premonitorii în arta bunei guvernări financiare – chiverniseala bugetară prin multiplicarea neghioabă a cheltuielilor.
Că banii s-au împins la groapa de gunoi cu încărcătorul frontal e de acum un truism – pe operațiuni stupide și mincinoase, cu parametri săltăreți de la o zi la alta; pe plăți de personal; pe plicuri, hîrtii, comisii, conferințe de presă, tocat de nervi etc. Și, mai ales, pe procesele ce vor să vină, și pe care România sigur le va pierde, și le va plăti tot din banii noștri, ai contribuabililor. Veritabil subiect de know-how, categoria alchimie/intrigi financiar-sociale, taman bun de patentat și de dat cu grăbire la export, că ne ajută la deficit. În nici un caz nu s-a dorit un asemenea rezultat, care, de aceea, nu are șanse, în mod logic, să dureze în forma actuală! Pînă una-alta, însă, stăpînirea n-are încotro, așa a picat!
Opriți-vă puțin, deci, din umezitul degetelor pentru numărat banii luați sau pe cei de dat. Stuchiți-vă-n sîn și palpați cu gîndul fundătura în care am fost aruncați. Ceea ce s-a întîmplat cu întreaga noastră categorie profesională este tipic pentru anii brutali de început al stalinismului bolșevizant! Nici atunci, însă, nu cred ca șeful statului să fi incitat explicit la nerespectarea legii, chiar și în condiții de control discrețional total! Să le sugerezi public magistraților, tu, Președintele Republicii (demnitar care mîine-poimîine poți rosti: „Români, trageți... pe dreapta!”), în anul 2011 d.Cr., în România membră UE și NATO, să modeleze dreptatea în funcție de bugetul statului, este semnul cel mai clar că societatea noastră a înregistrat un recul remarcabil și conducerea politică a luat-o razna prin bozii! Să încălcați cu nonșalanță voi, Parlament și Guvern, Constituția României, o pleiadă de legi și principii de drept? Iar voi, instanțe de prim rang ale Țării să consfințiți voios ilegalitățile, ba, mai mult, să amenințați justițiabilii pensionari militari/polițiști cu amenzi și procese? E absurd și suprarealist!
Te poți întreba, așadar, ce buclă temporală ne-a agățat cosițele la remorcă, dacă nu ne-a aspirat, cumva, vreun vortex rebel într-un univers polițienesc paralel, cu o democrație în ruine, de unică întrebuințare, precum autostrăzile Patriei. În ce an și unde ne aflăm, totuși? Prin ce pustiu al istoriei am nimerit și rătăcim? Ce nouă Inchiziție travestită în Albă ca Zăpada, puțuluită cu ancore pe post de cruci îmbîrligate, piraterește la drumul mare, ne aține loxodroma și ne dă iama la pungă? 
Acestea fiind zise, eventualii cititori s-ar putea întreba: „da, cine ești mata, bre, și ce te doare dă toate ăstea? Te macină frustrările, ț-e năcaz că tu ai pierdut și alții au cîștigat? Ț-o conveni la pensia ta! Te-ai găsit tu acu’, după ce ne merge nouă mai bine, să faci pe deșteptu!” Răspunsul meu la asemenea întrebări/afirmații este simplu: DA! Un DA general, așa, fără obiect concret. Să înțeleagă fiecare ce vrea, deoarece nu dau seamă nimănui. Pînă una-alta, mai pot încă să-mi spun părerea, iar cui nu-i convine să nu citească. Nu sînt întruchiparea perfecțiunii, am comis greșeli (și, după acest material, voi mai afla și despre altele, desigur), nu vreau să-mi judec colegii și nu am nici pretenția că aș fi eu conștiința vie a neamului – sînt oameni cu adevărat îndreptățiți la acest statut. Dar, în acest caz, cred că este cinstit și militărește/polițienește să nu tac! Și m-aș aștepta ca și alții să facă la fel...
Fac parte, așadar, din categoria „minoritară”, cu o pierdere, însă, pentru care alții probabil că nu  și-ar mai bate capul. Problema este că mi-am jurat ca, indiferent de situație, să țin calea înaine, ceea ce le-am și comunicat apropiaților. Deoarece cazul nostru nu privește, totuși, numai aspectul financiar, deși, aparent, aceasta ar fi miza. Mă voi referi, vrînd-nevrînd, și la alte probleme, fiindcă totul se leagă. Nu poate să meargă ceva bine într-o țară priponită la nesfîrșit de uluca oborului dat de pămînt și spart, cu călușul în gură, care se zbate înnebunită în jug, cu talanga atîrnată de grumaji, dar și împiedicată, și cu jujău la gît, și cu ciomagul pe spinare, fără adăpost, apă și nutreț, dar mulsă aprig de mîini hrăpărețe. Uite, așa, România a devenit, oficial, săracana UE! Bravos Guvern! Congratuleișăn mistăr prezidănt!
În principiu, trecînd peste unele considerente de strictă natură juridică, opinez că sînt necesare unele precizări pentru a-mi justifica atitudinea privitoare la situația în care am fost tăvăliți eu și camarazii mei, victime ale politicilor dictatoriale ale prezentei Puteri:

- Desfid Statul, reprezentat de către actuala guvernare, fiindcă a intrat cu bocancii nefăcuți pe talpă în viața mea, producîndu-mi incertitudine, teamă, frustrări, apăsări diverse, precum și lezarea gravă a drepturilor și libertăților mele, așa cum sînt consfințite de Constituție și legile țării. Înmulțiți această stare cu numărul de persoane aflate în situații similare și veți constata că ne aflăm în prezența unei amenințări de masă certe la adresa siguranței naționale, generate de către chiar „gestionarii” săi de prim rang. Pentru mireasmă, gust, culoare și specific se pot presăra fapte ce răzbat cotidian în presă și se vor obține mix-uri penale cu specific, însutit mai groase decît cele „navale”.    
- Problema în discuție, clocită temeinic, s-a dat pe față cînd cu lansarea temei „luxului”  și „nesimțirii” noastre, amplificate paroxistic, cu țelul evident de a ni se demola statutul și a fi mangliți de către șuții guvernamentali. Fiindcă, în esență, Statul actual, ciorditorul perfect prin excelență, ne tîlhărește asiduu!  
- Nu pot lua în seamă, în mod serios, legislația pe baza căreia s-a efectuat revizuirea pensiilor, aceasta fiind, în fibra sa, neconstituțională și antieuropeană. Consider că întregul demers a avut rostul principal de a ne testa rezistența la frustrare și capacitatea de coagulare pentru contrareacții. Avînd în vedere faptul că, în general, răspunsul a fost palid - majoritatea dintre noi agreînd, după caz, căldura/răcoarea căminului și, mai cu seamă, neimplicarea publică -, vor putea fi declanșate și fazele următoare, că doar nu s-a făcut tot acest circ numai pentru a se mări pensiile unei părți a militarilor/polițiștilor și a ostiliza diferența.
Cît despre evitarea expunerii, chiar m-am întrebat, adesea, unde sînt cei mai buni dintre noi, fruntea, generalii noștri bățoși, secretarii de stat și șefii de arme pe care, de altfel, îi știam atît de fermi (cu noi). E bine că nu s-au amestecat, totuși, cu gloata (cu unele excepții, absolut notabile!), măcar ei să rămînă puri. Cum le-ar fi stat, Doamne ferește, să iasă la urlat cu trupele, prin piețe? Aveau de apărat, nu-i așa, o poziție, un statut, datorate, poate, chiar revizorilor. Și le-a reușit. Așa că nu se cădea...  
- Să discutăm despre ficțiunea strîmbă a contributivității. Revizuirea actuală se bazează pe ipotetica noastră contributivitate, toate calculele fanteziste aferente acesteia fiind realizate în respectiva concepție. Cu alt prilej, cîndva, se va spune că, într-adevăr, noi nu am contribuit și este necesară, de aceea, o nouă recalculare. „E vreo problemă? N-ați fost tot voi de acord și cu anterioara, cînd v-au crescut pensiile. Acum, mai și scad – o dată așa, altă dată altfel...cum vrem noi! Ciocu mic!”       
Acceptarea situației tocmai dă startul la sezonul retroactivizării la orașe și sate. În România, nimic nu va mai avea stabilitate și predictibilitate (de parcă acum ar mai avea), astfel încît vor veni, în timp, modificări și completări ale modificărilor și completărilor trecute - cînd, cum și pe orice teme vor dori „ei”, indiferent cum se vor numi! Ca mîine, o Putere oarecare va decide că, de fapt, fiecare dintre noi, indiferent de vechime etc. a lucrat doar 6,238503 ani, că așa este etic și cu asta basta. Și că proprietatea privată să aparțină iar statului și partidului – că doar există și pentru asta un precedent! Poți să-i contrazici? Justiția va fi forțată, ca de obicei, să execute norma de îndrumare a puterii executive și nu vei mai avea cui să te plîngi pentru dreptate stimate camarad pentru moment fericit cîștigător majoritar!Căci sînt posibile „intervenții” inclusiv la forurile europene, avînd în vedere „simpatia”, „recunoașterea” și „prestigiul” de care se bucură în lume conducerea Țării, datorate maleabilității și ductibilității sale față de Marii licurici, precum și modului impecabil în care percutează la problemele continentale. Iar dacă tipei ăsteia, CEDO, nu-i convine, să plătească dumneaei daune!   
- Profesia militarilor/polițiștilor este, pentru cine vrea să ia seama, mai mult decît acel ceva ce îi mînă lunar pe respectivii cetățeni către locul de unde se iau salariile. Aceasta semnifică, mai cu seamă, dedicarea totală, renunțări personale, investiție de suflet și nu calcul politic rece. O carieră militară/polițienească  nu se face pentru un ciclu electoral la ciolane (deși a început să aducă și cu așa ceva de cînd cu infuzia politrucilor de tip nou), iar Jurămîntul nostru nu înseamnă negociere de șpăgi. Desigur, avem și noi răgăliile noastre - penali condamnați la locul de muncă în Parlament, să voteze legi pînă s-or recupera din punct de vedere social-partinic.
- Personal nu sînt dispus să cedez din pensia mea acordată legal nici măcar un leu vechi și nici nu vreau ceva în plus, altfel decît în condiții autentic legale, fără escrocherii normative, mite umilitoare și dezonorante. Consider că mi-am făcut cu prisosință datoria, partea de contract cu Țara mea fiind acoperită integral. Ceea ce primesc în prezent este doar o palidă compensație pentru viața-mi consumată mai ales în serviciul Patriei. Chestia asta nu o pot înțelege derbedeii care profesează minciuna și înșelăciunile tot așa de ușor precum scuipă pe Țară, dar mă invită să fiu, eu, solidar. Cu cine să fiu solidar, și cu ce: la șosele, parcări și borduri, la comisioane, asfalt și cianuri? OK! Asfaltez sufrageria! Apoi o sparg și pun borduri, și după asta iar fac tranșee pentru canalizări, și mai apoi pentru cabluri etc., în ton cu bunele practici guvernamentale. În altă ordine de idei, nici unul dintre corifeii actuali ai Neamului nu mi-a cărat ranița în Crinț și la Poplaca și nici eu lor mapa, așa că nu îmi sînt camarazi. Ei sînt, culmea, chiar inamicul! Ținta „Frații Pedeleuș”, intangibilă, iluminată obscurantist, ce se maschează prin șperț 30%, apare și dispare cînd/și cu ce vrea ea și, de regulă, dă tunuri, aruncă petarde și se pitește printre fumigene. 
- Eu, și alții ca mine, am slujit cum ni s-a cerut și ne-am priceput România pe care, pînă de curînd, o credeam eternă. Nu noi purtăm răspunderea pentru orientarea și aventurile politice de azi și din trecut. De reținut, totodată, că nu noi am produs jaful și criza din Țară, am bulibășit sistemul statal, am mințit și înșelat așteptările oamenilor. Ce, nu-i cunoașteți pe autori? Mai aveți, încă, dubii? Ei sînt reali - au fețe, nume, prenume și supranume, porecle și funcții notorii!
Acum am, însă, îndoieli cu privire la veșnicia Patriei! Clasa politică aflată la conducere continuă să vîndă Țara (cîtă o mai fi rămas) pe loturi și la kil atît pe lungime/lățime, cît și în înălțime/adîncime. Tătuca nost abia așteaptă, cum singur a afirmat-o recent, să înceapă odată jaful național agreat de la Roșia Montană! Cu pămînt/avere de Românie se cumpără, acum, putere, tăcere și voturi. Pentru a-și mai permite dumnealor, încă un timp, lăbărțarea pe sticlă și în reflexia sticlelor, a mutrelor scălîmbăiate, de kim jong-il-i locali, „părinți” glorioși și eterni ai Națiunii. Le lipsesc doar copca și șepcile, altfel comportamentul de satrapi orientali a fost însușit cu stil, în ton cu ideile ciuce. Aceștia sînt oamenii care ne „fac” cotidian la buzunar! Cei pe care, însă, anumiți „camarazi”, în contul unor „partide”, „uniuni” și „asociații”, dar și în nume personal, îi beatifică și le ridică osanale jenante, de foști secretari de partid proști și jegoși la minte! Căzătură din alt ev...
- Cît despre „acuratețea” operațiilor de recalculare/revizuire, nu există cuvinte suficient de expresive care să ilustreze măsura în care instituțiile noastre au fost depășite lamentabil de această sarcină imposibilă, pentru care  s-au stabilit termene pompieristice, de către indivizi fără viziunea unui asemenea demers. Nu cred că debandada produsă poate fi pusă în sarcina colegilor noștri în activitate. Aceștia au făcut, probabil, tot ce a fost omenește posibil în condițiile date: „orientarea” prin ordine proaste și sub amenințarea pierderii locului de muncă; evidența deficitară, precaritatea informatizării, vraiștea din arhive, lipsa de mijloace și de personal pregătit să lucreze cu fantasmagorii. Pățania în sine poate da, totuși, un bun imbold - să ne apucăm și noi, în sfîrșit, de făcut  managementul resurselor umane și să demolăm ultimele redute ale cadrismului partinic resuscitat. Să coborîm lozincile din denumirile structurilor în realitatea curentă.
Rezultatele sînt stupefiante și chiar nu are rost să intru în detaliile picante, cunoscute de acum, ale acestei ratări administrative fără precedent.
       
Nu cred, dragi colegi, că a cîștiga în acest mod este foarte sănătos. Sper că am reușit să surprind motivele. Discrepanțele care se crează nu ne sînt imputabile, dar știm cu toții că mulți dintre ai noștri, împinși mult prea devreme afară din sistem, și care, acum, sînt cel mai drastic prăduiți, nu și-au părăsit locurile de muncă de drag, ori din pricini imputabile lor. O parte a pus armele în cui în contextul reducerilor de efective prilejuite de intrarea în NATO – veritabil imperativ național, cum s-a tot clamat. Acum, acești oameni sînt, practic, pedepsiți, iar și iar, pentru sacrificiul făcut! Ciudat mod de manifestare a recunoștinței Patriei! Alții au plecat vomitînd abundent, de scîrbă instituțională, deși erau legați din tinerețe și pe viață de Drapel și nu oportunist, prin fire conjuncturale trase de susținători interesați. Au ales asemenea soluții în circumstanțe diverse,  generate administrativ și politic – fără alternative onorabile, altele decît să se retragă la vatră, adesea neîmpliniți, pentru a-și păstra, totuși, dramul de demnitate neconsumat în lungii ani petrecuți sub ascultare. La toți, însă, li/ni se trage de la cea mai deșănțată politizare a aparatului statal pe care a suferit-o, probabil, România modernă, mai dură chiar decît cea comunistă! Politizare ce a permis aburcarea în demnități nesperate a unor golani fără nimic sfînt. Am pus această problemă și pe cea referitoare la pensii la Cotroceni, în toamna lui 2009, în fața a 200-300 de ofițeri. Fuseseră invitați acolo membrii ordinului din care fac și eu parte să simțim noi, înainte de alegeri, cît de importanți sîntem. Lumea a aplaudat, dar reacția mea a rămas singulară. De ce oare?     
Știți, desigur, că ocupați fiind noi cu munca, nu am „bricolat” suficiente sertare în care să dosim frustrări pe care să le înfățișăm, ulterior, ca opere de disidență pentru relansarea postdecembristă a traiectoriilor de carieră și viață. Ne-am continuat activitatea conștiincios și ne-am adaptat din mișcare la schimbări. Am crescut, fiecare după puteri și noroc (mă refer la marea masă). Inclusiv situarea prezentă într-o zonă sau alta, la majoritari ori minoritari, a depins, frecvent, de hazardul ce a modelat evenimente trecute, iar rolurile și consecințele puteau fi, oricînd, inversate. Opțiunile personale au ținut, de asemenea, și de certitudinea angajamentului statal, ferm pe atunci, față de noi toți, în general. Statul contemporan alege, însă, dintre responsabilitățile ce îi revin, numai ce îi convine! Et punctum.

Constatăm, acum, că totul a sărit iarăși în aer, că rîndurile „flămînzilor” de dreptate din anii trecuți  s-au subțiat dramatic, iar camarazii noștri grav „răniți” sînt lăsați în urmă, că doar nu sîntem americani să trimitem o armată întreagă pentru a recupera chiar și trupuri fără viață!

Poate că demersul meu pare desuet și neconvingător, dar, în esență, mi-am propus să aduc în atenție faptul că educația, spiritul combativ, experiențele, pregătirea și capacitatea de înțelegere ne-ar îndritui mai mult decît pe alții să nu privim de pe margine, pasiv, trecerea cortegiului ce zorește la groapă copîrșeul cu rămășițele vremelnicei solidarității profesionale și umane a militarilor/polițiștilor. De modul în care vom răspunde aceastei provocări de „moment al adevărului” pot depinde multe. Deci, așa cum am sugerat și în titlu, acu-i acu’, dragi camarazi. Îmi cer, oricum, scuze pentru disconfortul creat unora și mă aștept la reacții dure din partea altora. Dar, asta-i viața, bucuroși le-om duce toate.
Și mai cred că acei ce se joacă de-a alba-neagra destinelor, cu noi și nu numai, nu au, de fapt, credință, Dumnezeu, iubire de semeni, ci numai interese ignobile. În ciuda aparențelor, ei sînt singuri și nefericiți! Biete carcase goale de simțire ce au ales să învețe în acest fel lecția de viață a răutății. Credeți că în intimitate, în fața propriei conștiințe, se pot apăra de umbrele propriei josnicii? Merită, de aceea, compasiunea noastră profundă... 

Colonel (r.) Barbu Daniel