Materialul de mai jos, cel scris cu roșu, circulă pe net. L-am primit, practic, a doua oară, prima dată înainte de sfârșitul anului trecut, la puțin timp, probabil, după ce fusese emis. Atunci l-am citit, dar cam superficial, recunosc. Acum, însă, am fost mult mai atent și am început să-mi pun întrebări pe care, ce e drept, mi le-am reprimat prea mult timp.
Ce se întâmplă, totuși, cu înalții prelați ai Bisericii noastre Naționale? Dorm în patrafirele statului? De ce nu este și BOR capabilă de asemenea atitudini? Nu mai are turmă Biserica noastră, nu o mai interesează poporul român sau au plecat la Domnul mai toți păstorii adevărați? Chiar s-a transformat, așa cum merge zvonul prin Țară, în simplă societate comercială condusă de un foarte dibaci afacerist, IPS Daniel? Și-a uitat, oare, Biserica noastră Sfîntă rostul și funcționeză într-o realitate paralelă Țării, numai în context capitalist, golită de spiritualitate, ca simplă SRL - răspunderea limitată fiind, adică, tocmai față de poporul său?
Este mulțumită Biserica sufletelor românești cu situația actuală din Țară, cu jaful practicat la scară națională, cu împingerea noastră în hău? Și tace? Sau s-a încîrdășit ierarhia înaltă a BOR cu diavolii ce conduc, acum, Țara? Ori chiar se confundă cu ei, fiind, de fapt, aceeași? De ce continuă mariajul cu statul corupt, îi este teamă că se taie bugetul? De ce nu ia poziție aspră față de deznaționalizarea fraților români din Harghita și Covasna, și nu strigă la furtul evident de la Roșia Montană, la privatizările antinaționale sau față de atîtea teme grave care sfîșie, realmente, Țara? Așa crede BOR, că prin sărăcie lucie vom găsi mai ușor calea smereniei și mîntuirii, ca nație ruptă-n fund, cerșetoare, de milogi goniți de disperare prin lumea largă?
Veți spune, desigur, că nu este treaba BOR să se amestece în afacerile statului laic? Care este, atunci, misiunea BOR, mai ales în circumstanțele acestea excepționale cînd lumea are nevoie de mai mult decît smerenia voastră, păstorii noștri dragi? Dacă alinarea suferinței României nu mai este o temă actuală a Bisericii Naționale, ce v-a mai rămas de făcut? Hramurile, parastasele și pomenile? Și să slujiți la cine și pe cine? Atenție! prin tăcere, vă faceți servitorii celei mai sălbatice plăgi picate pe spinarea nației. Așa cum funcționați, acum, cred că aveți probleme de comunicare chiar și cu Dumnezeu. Nu confundați poziția din sondaje cu starea reală - lumea crede, de fapt, în Dumnezeu și vă transferă, ca urmare, în alb, creditul acesta de speranță. S-ar putea ca tocmai aceasta să fie problema - nu vă mai interesează Țara, fiindcă vă trăiți visul frumos în care vă cufundă amorțirea simțurilor și diluarea credinței.
Înalt Prea Sființiile Voastre, eu văz că a răposat în dumneavoastră spiritul. Requiescat in (prea multă) pace! Sau s-a concentrat numai în spațiul mănăstiresc și pe posesiunile BOR. Cred că vă ajung chiliile și nu mai vedeți Țara din cauze de Catedrala Mîntuirii voastre. Căci Neamul se pare că a rămas doar pretextul zidirii. Vă rugați, probabil, în taină, dar nu prea se simte. Eu mi-aș dori, nu pentru mine, ci pentru noi toți, să reveniți în realitate și nu să o dați sub preș, asta dacă mai credeți în ceva, fiindcă, înainte de orice, sînteți, totuși, preoți români!
Este, însă, ceva bun și în asta. Am început să nădăjduiesc din ce în ce mai mult în Dumnezeu și, din păcate, din ce în ce mai puțin în Sființiile Voastre, deoarece, cu excepția liturghiilor, la marile sărbători, și la postul TV propriu unde se vobește adormitor, sînteți aproape absenți în spațiul public prin afirmarea credinței, românismului și patriotismului. Poate că ecumenismul v-a convins că soluția bună o fi vreo Biserică Super Unită UE și că ar trebui să ne vindem sufletele și țintirimele cu tot cu oasele stăbunilor răposați sub Crucea Ortodoxă, comisarilor de la Bruxelles, carcaselor ălora goale de orice simțire. Căci atît ar mai de vîndut din România!
Dar, pînă la urmă, cine sînt eu să pun atîtea întrebări? Iertare, deci, nu pot eu și nici nu vreau să judec, ci doar constat. Poate că, de fapt, această cale ternă, a discreției, dezinteresului și neimplicării o fi cea normală, politica veritabilă și autoliniștitoare a BOR, iar eu am nostalgii de tipul: „Preoți cu cruce-n frunte! căci oastea e creștină...” Oricum, mă îndoiesc de faptul că BOR, la formatul și complicitățile actuale, își poate depăși statura cocîrjată și moliciunea îngroșată, fiind capabilă de acte tranșante, precum cele ale ortodocșilor greci. La noi se pare că vremea clerului angajat în problemele Țării, ori a apus, ori, încă, n-a sosit . Dumnezeu e mare, însă, și vede. Rog iar să mă iertați pentru că deranjez, poate, tihna unora.
Daniel Barbu
București, 16.02.2012
București, 16.02.2012
E-mail: danielbarbu59@yahoo.com
Un document extraordinar de puternic, care mie mi-a taiat rasuflarea, fara exagerare. Mai ales ca este un document oficial. Mesajul de mai jos a fost trimis de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei. Fiecare grec a primit o scrisoare cu acest mesaj. N-am vazut niciodata o dovada de atitudine mai impresionanta si mai fara echivoc. O atitudine atat de intransigenta si directa, care sa vina din partea bisericii.
Pe langa acest mesaj, atentie,
Biserica Greaca a decis ca se va separa financiar de Stat si ca nu mai doreste sa depinda de acesta!
Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei "CĂTRE POPOR"
Ierarhia Bisericii Greciei, care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2011, simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei. Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori. Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri.Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre. În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceiaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri. Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului. Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele. Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: "de ce iei droguri, fiule?" şi îţi răspund: "spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)"; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: "nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc", atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel,dacă nu eşti imoral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea - dilema lui Dostoievski "libertate sau fericire?" o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă "oare nu cumva i se vor micşora veniturile?", dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii "negustori de popoare". În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică. Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte. Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl "încarce" cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă.Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu. Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că dacă vor "pierde" păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni. Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă. Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele. Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi.Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi-va în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.
Ierarhia Bisericii Greciei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu