Sunt
un om la fel ca Dumneavostră, poate cu un plus de cunoştinţe şi
experienţă, datorită vârstei şi a faptului că lucrez, de o viaţă, în
lumea informaţiei şi a cărţilor.
Port numele de Sergiu Găbureac.
Restul, îl găsiţi cu ajutorului dlui Google.
AVEM O MARE PROBLEMĂ !
Avem la Cotroceni un om bolnav.
Un individ ajuns acolo printr-o conjunctură dramatică.
Mulţi l-am votat fără să ştim, de fapt, cine este cu adevărat.
Acum îi cunoaştem trecutul, care ne face să ne fie ruşine de noi înşine.
Cum am putut alege un astfel de individ în fruntea statului român !?
Acum ştim. Cu 70.000 de voturi furate pe la Paris şi alte capitale ale lumii de băieţii deştepţi.
Acest semen al nostru este
un om bolnav de PUTERE.
Este boala care distruge o ţară în doar câţiva ani.
Acum avem o ţară grav bolnavă.
Avem un Guvern bolnav, supraponderal,
cu miniştri inculţi şi neprofesionişti.
Avem un Parlament bolnav, imoral,
dominat de mercenari politici de toate etniile.
Din cauza acestora am ajuns
una dintre oile neagre ale Uniunii Europene.
Principalele instituţii civilizatoare ale statului român, şcoala, sănătatea, poliţia, justiţia şi chiar biserica nu funcţionează nomal.
Statul român este bolnav de corupţie,
dominat de bunul plac şi multă imoralitate.
Avem o justiţie legată la ochi de adevăratelea.
Aşa nu se mai poate !
M-am săturat de alba-neagra !
CE VREAU ? VREAU O ŢARĂ NORMALĂ
Ani în şir, am votat, cum am votat. Şi ne-am ales, de fiecare dată, cu tot mai mulţi aleşi, de joasă calitate umană.
De
vreo trei zile ne strângem prin pieţele României şi cerem diverse
lucruri. Se vede de la o poştă că suntem oameni de toate vârstele, cu
fel de fel de ocupaţii şi interese, convingeri şi pregătire, dar e clar
că ceea ce ne-a adunat împreună este dorinţa de a schimba ceva în
România.
Unii cred că suntem manipulaţi. Aşa este ! Suntem manipulaţi de nedreptate, aronganţa aleşilor, sărăcie şi injustiţie.
Modul în care ne manifestăm nu pare a fi legal, aşa cum sunt hoţiile lor fără de număr.
Cer
scuze pentru disconfortul creat celor de după perdele. Să ştie că nu-i
condamn pentru neimplicare şi că cei din pieţe apără şi interesele lor
generale.
CUM PROCEDĂM !?!
Mai întâi să stabilim ce dorim cu toţii. Sintetic.
DEMISIA lui Traian Băsescu din calitatea de preşedinte al României.
DEMISIA Guvernului Boc şi instalarea unui guvern de tehnocraţi.
ALEGERI PARLAMENTARE ANTICIPATE în martie-aprilie 2012.
REFORMAREA GUVERNULUI ROMÂNIEI şi reducerea lui la un cabinet cu 10-12 miniştri / ministere.
REFORMAREA
partidelor. Partidele să-şi facă curăţenie în propria ogradă. Le
propunem eliminarerea tuturor celor care i-au făcut de râs de-a lungul
anilor şi pe toţi traseiştii politici. Apoi să se prezinte la alegeri.
JUSTIŢIA să funcţioneze.
Cei vinovaţi de involuţia României în ultimii 20 de ani trebuie să plătească !
Vrem o societate pluralistă morală.
Condiţia
esenţială este ca toate acţiunile noastre să fie paşnice. Excesele nu
servesc nimănui. Mai ales în condiţiile în care, lucru dovedit, câteva
unităţi ale poliţiei, jandarmeriei şi ale serviciilor de informaţii sunt
total ostile poporului român, cu masive infiltrări în rândul
manifestanţilor.
Diversiunile, deja manifestate aseară şi în seara asta, nu trebuie să compromită mişcarea noastră.
Mă delimitez total faţă de acţiunile violente ale unor grupuri apărute ca din senin în rândul celor care se exprimau paşnic.
Cu o televiziune publică, mult mai slugarnică decât cea din 1989, e foarte greu să se ştie cine suntem şi ce vrem.
Noroc
cu mass media privată, deşi şi aici sunt unele probleme privind
relatarea corectă a evenimentelor din România. Dar cel puţin nu trăiesc
din banii noştri.
Mulţumesc tuturor celor care prezintă corect realitatea din stradă şi din ţară.
Mulţumesc tuturor persoanelor juridice care sprijină acţiunile noastre.
Vrem să fim parte a societăţii civile fără implicaţii în mediul politic la nivel organizaţional.
Avem nevoie de jurişti care să legalizeze forma noastră organizatorică.
Noi existăm deja, dar e necesară şi o formă legală.
Putem să ne numim chiar
ROMÂNIA, O ŢARĂ NORMALĂ.
Deşi pare imposibil un dialog cu autorităţile actuale,
asta e prima formă de rezolvare a situaţiei tot mai tensionate.
N mă aştept că actualul regim clientelar va ceda atât de uşor. Pentru asta trebuie inteligenţă.
Ştim
că sunt câteva conştiinţe în interiorul coaliţiei PDL-UNPR-UDMR, dar nu
cred că vor reuşi să impună conducerilor lor politice un dialog
civilizat cu NOI.
Tot mai mulţi vom fi în pieţe în fiecare weekend pentru a ne manifesta paşnic timp de câteva ore.
ROMÂNIA TREZEŞTE-TE !
DOAMNE AJUTĂ !